Filosofie

Sabia lui Damocles (#10)

10.09.2026 admin 1 min read

sabia lui Damocles = un pericol iminent, mereu prezent, care planează asupra cuiva.

De unde vine? Povestea apare în Disputațiile tusculane (45 î.Hr.) ale lui Cicero, dar e probabil preluată dintr-o cronică greacă pierdută.

Damocles era un curtean al tiranului Siracuzei. Damocles îl invidia și lingușea pe rege. Pentru a-l învăța o lecție, regele i-a propus să-i ia locul pentru o seară. Damocles s-a așezat așadar pe un tron de aur, fiind înconjurat de slujitori, parfumuri și mâncare aleasă, ca pentru un ospăț regesc. Dar, când și-a ridicat privirea, a văzut că o sabie atârnă deasupra capului lui, suspendată de un singur fir de păr de cal. Într-o astfel de tensiune, Damocles nu s-a mai putut bucura de ospăț și privilegii, cerând să fie lăsat să plece. Ideea poveștii e că puterea și privilegiile vin mereu la pachet cu frica de a le pierde, cu riscuri și incertitudine.

Cum folosim expresia?

  • Trăiește sub sabia lui Damocles până când va afla rezultatele analizelor.
  • Datoria aia atârnă ca sabia lui Damocles deasupra afacerii.
  • Degeaba am ieșit în oraș să mă distrez, gândul că mâine am evaluarea la muncă e ca sabia lui Damocles deasupra mea.

Leave a comment