De unde vine? Din latină, înseamnă literalmente „în piept”, figurativ „în inimă”. Expresia este folosită de secole în Biserica Catolică. Un papă poate numi un cardinal in pectore, adică îi păstrează identitatea secretă pentru o perioadă, de obicei pentru a-l proteja de persecuții politice sau religioase.
Ce înseamnă azi? O intenție, o decizie sau o informație păstrată secretă, nedezvăluită public.
Cum folosim expresia?
- „Șeful are deja un succesor in pectore, dar încă nu l-a anunțat.”
- „Aveam demisia scrisă in pectore de câteva luni.”
- „Mi-am propus să alerg un maraton, dar până acum a fost doar in pectore.”
De ce o folosim? Pentru că exprimă elegant ideea de plan ascuns, favorit neoficial sau decizie deja luată, dar încă nerostită. În limbaj politic și jurnalistic, „candidatul in pectore” este persoana considerată viitorul ocupant al unei funcții, chiar dacă nominalizarea oficială nu a avut încă loc. Toată lumea știe cine este, dar nimeni nu o spune în mod oficial. La Revoluție, mulți îl considerau pe Iliescu a fi succesorul in pectore al lui Ceaușescu.
Bonus: România are un exemplu și mai celebru decât Iliescu (sau cel puțin așa sper eu). Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a fost numit cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea în 1969, în plin regim comunist. Numirea a fost ținută secretă pentru a nu-i agrava situația, iar existența ei a fost făcută publică abia în 1973, la trei ani după moartea sa. Hossu a devenit unul dintre cele mai cunoscute cazuri istorice de cardinal in pectore, iar povestea lui am spus-o în episodul 151 din podcastul „Istoria României”.