De unde vine? Din calendarul roman: ziua calendelor (prima zi a lunii) era ziua în care debitorii trebuiau să-și plătească datoriile. Datoriile erau ținute într-un registru numit kalendaria, similar cu acel „pe caiet” de la cârciuma din sat. Pe de altă parte, grecii nu foloseau calende — numerotau pur și simplu zilele lunii. Așa că a promite plata „la calendele grecești” înseamnă a promite ceva ce nu se va întâmpla niciodată, pentru că data respectivă nici măcar nu există în calendar.
De ce o folosim? E varianta cultă a lui „niciodată” — o amânare la infinit, îmbrăcată în politețe. Conform lui Suetoniu, chiar împăratul Augustus obișnuia să spună despre datornicii răi de plată că își vor achita datoria „la calendele grecești”.
Cum folosim expresia?
- „Mi-a promis banii la calendele grecești — adică niciodată.”
- „Reforma aia se termină la calendele grecești, nu vă faceți speranțe.”
Bonus: Dacă vrei să citești despre nebunia din spatele calendarului nostru — de la Cezar la Papa Grigore, până la calendarul revoluționar francez — am scris un articol întreg despre asta pe Contra/Timp: În căutarea timpului pierdut și a calendarului ‘corect’